să mă mai ocup de blog! L-am neglijat şi nu e frumos din partea mea…

http://www.mariateodora.ro/

Cuvintele sunt de prisos…

Salvaţi parcul din Piatra – Neamţ!

M-am săturat de culoarea de portocală crispată a acestui oraş. M-am săturat de ştrand, telegondolă, XDataSoft, stadion, de varul de pe şcoli, de ornamentele hidoase şi chicioase din sensurile giratorii şi din fântânile arteziene, de iluminatul public tip Playboy de Paşte, de tot ce face această adunătură incultă în micul meu paradis! Încă nu au demarat lucrările pentru cârciuma din parc, dar deja m-am săturat de ea! Dacă treci pe-aici şi-ţi pasă, comentează şi semnează! (Da, rimă de doi lei, ştiu )

Mă voi retrage spre colţul meu de canapea, ca o hoaţă, profitând din plin de aceste clipe magice de singurătate. El e “alesul” zilei, “cel mai iubit dintre pământeni”. Marin Preda, pentru cunoscători.

 

Ispita lucidităţii care te îndeamnă să afli de ce nu te mai iubeşte cineva constă în faptul că ai sentimentul acut, irezistibil că, după ce vei afla, vei înceta să suferi. Poate, îţi spui, ai făcut vreo greşeală care se poate repara. Poate la mijloc e o neînţelegere. Poate că iubeşte pe altcineva. Ei da, e un pahar care trebuie băut, îl bei, te încovoi de durere, pe urmă te redresezi.

…visez cu ochii deschişi, să mă las răsfăţată, păcălită, zâmbăcită, minciunită…

Am avut o bucăţică de week-end de poveste… Am fost la serbarea Clubului de turism montan Petrodava, sâmbătă şi duminică, în Lacu Roşu (HR) şi am petrecut ore magice, alături de prieteni dragi cu care îmi permit refulări de adrenalină. N-am mai cântat de mult o noapte întreagă, mi-am amintit acum cum e să te târâi spre cameră la 7 dimineaţa, după o noapte nebună, nebună… Le mulţumesc celor care-au dat startul chermezei şi care mi-au amintit că inima mea are mereu 20 de ani!!!

…de mare!!!

Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintând, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi dă fericire,
numai gândul că sunt şi că eşti.
Sprijineam pe ţârâitul greierilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele,
Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele se-nverzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.

…Dar tot timpul suna ceva…ceva răsuna,
un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori.

Mai presus de cuvinte, azi celebrăm iubirea noastră, sclipirea genială a destinului care ne-a adus împreună…

… Baby, dansezi?